Machiavelli: The Prince ; selections from The Discourses and other writings
Blurb
Principele este cea mai cunoscută lucrare a lui Niccolò Machiavelli. A fost scrisă în 1513, pe când se afla exilat în San Casciano, acuzat fiind de complot împotriva familiei Medici, și publicată în 1532, la 5 ani după moartea autorului. Prin suma de reguli, de norme, sfaturi despre putere și despre cum poate fi ea păstrată și amplificată, lucrarea poate fi asemuită unui tratat despre guvernare și despre modul în care un principe trebuie să guverneze și este considerată primul tratat modern de politică.Lucrarea a fost scrisă de Machiavelli în doar câteva săptămâni și este dedicată lui Lorenzo al II-lea de Médici, fiul lui Pedro al II-lea de Médici, cu speranța de a-și recîștiga postul de Secretar al Republicii și a avut inițial titlul De Principatibus. Este vorba, fără îndoiala, de lucrarea cea mai cunoscută a autorului, aceea din care s-au născut substantivul "machiavelism" și adjectivul "machiavelic".
În pofida înțelesului peiorativ care i se dă termenului "machiavelic" acesta nu este altceva decât o recunoaștere a psihologiei umane, un consens și înseamnă pragmatism, inclusiv foarte mulți oameni de afaceri au extrapolat multe din ideile sale.
Member Reviews Write your own review
Riptidewho
A good book to read if you cannot fall asleep.
Be the first person to review
Tpvales
Survival guide for everyone in lots of moments.
Be the first person to review