Zeul adormit

Science Fiction, Novel by Peter F. Hamilton

Blurb

Zeul adormit este un roman science fiction al scriitorului Peter F. Hamilton. Este a treia carte a trilogiei Zorii Nopții și încheie acțiunea începută în Disfuncția realității și Alchimistul neutronic. Lansat în Marea Britanie pe 8 octombrie 1999, a fost primul roman al lui Hamilton publicat în ediție cartonată în Statele Unite, pe 22 octombrie 1999. La fel ca în cazul primelor două volume ale seriei, ediția broșată americană a fost împărțită în două volume, Flight și Faith, publicate în noiembrie și decembrie 2000.
Chiar și în conformitate cu standardele stabilite de primele două cărți, Zeul adormit este foarte mare. Pentru a putea fi putbilcat în ediție broșată întrt-un singur volum, editorii britanici au apelat la un font mai mic decât în cazul celorlalte două romane.
Deși reprezintă ultimul roman al universului Zorii Nopții, Hamilton a făcut uneori aluzii la o posibilă revenire la același decor în cadrul unei serii a cărei evenimente se petrec după 500 de ani.

First Published

1999

Member Reviews Write your own review

Be the first person to review

Log in to comment